Mulțimea de la casa de bilete a Teatrului «Bogdan Petriceicu Hașdeu» din Cahul mi-a amintit de vremurile în care orașul aștepta cu nerăbdare să meargă la teatru în weekend. Deși la Cahul această tradiție a supraviețuit până astăzi. Premiera unei piese noi, aceiași actori, aceeași scenă, dar mirosul este complet diferit. Cumva neobișnuit. Chiar înainte de începerea spectacolului, spectatorii se uitau pe broșura care li se dădea la intrare și se întrebau: «Ce vom vedea de data aceasta?”.
O voce din culise a cerut tuturor să își închidă telefoanele mobile, a răsunat semnalul, luminile s-au stins, iar scena s-a umplut de fum. Patru femei de vârste diferite au urcat pe scenă, una după alta, spunând pe rând diferite replici și făcând mișcări ciudate cu mâinile. Una dintre ele a sărit peste masă, totul părea foarte ciudat, iar eu m-am gândit: «Ce legătură are gardenia cu asta?».
Apoi, femeile au început să vorbească pe rând despre anii — 1950, 1968, 1989 și 2007. Fiecare dintre ele aparținea unei epoci diferite, unite doar de culoarea neagră a hainelor lor și de peretele de cărămidă gri, care sporea întunericul. Cineva din spatele meu a spus: «Aceasta nu este cu siguranță o comedie”.
Eroinele nu aveau nume. Femeia Unu, Femeia Doi, Femeia Trei și Femeia Patru. Fiecare dintre ele și-a ocupat locul pe scenă și doar Prima Femeie, interpretată de Rodica Ciobanu, cea mai matură dintre actrițe, s-a ridicat la microfon și a exclamat:
«Eu sunt o cracoveancă în carne și oase.
M-am născut în Cracovia,
Și probabil că aici voi fi îngropată.
Știu ce este un covrig,
Și mă bucur că știu,
Și că pot face parte din istoria Cracoviei.»
În sală s-a făcut liniște.
Ea a povestit cum, din cauza inevitabilității, părinții ei au dat-o la schimb pentru un «plic cu bani» familiei Whetstone. «Tata i-a numărat, mama a izbucnit în lacrimi, iar eu am primit propria mea cameră privată», a spus eroina cu o voce rece.
Întreaga acțiune a piesei se întinde în timp, de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial până în zilele noastre. Patru flori de gardenie — patru generații de femei: mama, fiica, nepoata și strănepoata care încearcă să găsească o înțelegere între ele.
În Polonia ocupată, unde are loc toată drama, Prima Femeie implicată în rezistența postbelică dă naștere unui copil în 1942. Urmează arestări, resentimente și beții. Fiica ei, Femeia a Doua, interpretată de Alina Carp, crește, se căsătorește și dă naștere unei fiice în 1962, interpretată de Maria Ciobănică, care la rândul ei dă naștere unei fiice în 1982. Aceasta este Femeia Patru, interpretată de Valeria-Elena Gurova.
Tragedia fiecăreia — este că niciuna dintre ele nu vrea să fie ca mama lor, în timp ce comit aceleași greșeli față de copilul lor, toate acționând într-un cerc vicios din care este greu de ieșit.
Publicul asculta cu uimire fiecare cuvânt din monologul femeilor, care au descris ce s-a întâmplat din punctul lor de vedere. Fiecare dintre cele patru femei se apropia de microfon și relata o poveste de viață, sau mai degrabă propria versiune despre cele întâmplate. Pentru că apoi locul era luat de fiica și nepoata ei, publicul a înțeles că totul a fost doar «o parte a monedei». Și că fiecare dintre ele nu este atât de perfectă pe cât vrea să pară, fiecare dintre ele are propriul adevăr. Dar asta nu le împiedică să se răzbune pe propria fiică pentru toate greșelile și nemulțumirile lor în viață.
Niciuna dintre eroine nu are o legătură emoțională subtilă cu mamele lor. Ele au transmis din generație în generație, ca o bijuterie de familie, tot bagajul de resentimente și dezamăgiri pe care l-au acumulat. Doar strănepoata, Femeia Patru, deja contemporana noastră, a reușit să-și continue viața doar pentru că nu a târât totul în noua ei viață și a fost capabilă să ierte. Ea s-a mutat din Cracovia, schimbându-și complet viața, dar mai întâi a urmat o reabilitare psihiatrică, după o copilărie «fericită», plină de «părinți bețivi care înotau în propria lor vomă».
Publicul aproape că nu mai respira, deși au existat momente în care Prima Femeie beată a făcut publicul să izbucnească mai întâi în râs și apoi să plângă. Eroinele s-au scăldat în emoțiile publicului. Loviturile cu cureaua pe care Femeia Doi i le-a aplicat fiicei sale au răsunat în liniștea publicului, după care am auzit gemete tăcute în scaunele vecine.
Cea de-a Patra Femeie a schimbat complet tot acest lanț de femei «norocoase» și «fericite». Nu vă vom spune cum s-a terminat piesa, merită să o vedeți cu ochii voștri.
Publicul a aplaudat mult timp în picioare. La ieșirea din sală, discutând despre ceea ce văzuse, o femeie matură i-a spus tovarășei sale: «Totul este din viață, am trecut prin același lucru. Și totuși de ce Gardenia? Cred că fiecare își poate trage propriile concluzii după vizionarea piesei, care va fi prezentată pe 19 februarie la Teatrul ”Bogdan Petriceicu Hașdeu”.