Cetățean activ

„Vreți să antrenați copiii? Mergeți și-i antrenați! ” Secția de kickboxing a reluat activitatea pe baza ordinului președintelui

Luni, 2 martie, a început procesul de antrenare în secția de kickboxing a școlii de sport din Taraclia. Acest lucru a fost realizat datorită acordurilor dintre președintele raionului Taraclia Ivan Paslari și antrenorul secției Constantin Dumbravan. TUK a fost prezent în timpul conversației și povestește cum a fost.

Pe 2 martie, ușile sălii de sport a secției de kickboxing din Taraclia au fost deschise, un jurnalist TUK, aflat în apropiere, a intrat în instituție și a constatat, că antrenorul își strânge lucrurile și le scoate din sală.

În acel moment s-a apropiat de sală președintele raionului Ivan Paslari, după câteva scurte negocieri cu antrenorul s-a decis începerea procesului de antrenament.

La ora 17.00 copiii au început să se apropie de sală, a început procesul de antrenament, după spusele părinților.

După cum s-a menționat anterior, la o ședință a consiliului raional, Constantin Dumbravan a fost în concediu medical și a ieșit la muncă, luni pe 2 martie, unde a fost familiarizat cu ordinul de concediere. Ordinul, vă reamintim, a fost emis de fostul director al școlii sportive Victor Vitcov pe 19 februarie. A doua zi, Vitcov și-a dat demisia din funcția de director.

Între timp, a fost organizat un concurs în consiliul raional pentru ocuparea postului vacant de director al școlii sportive, acesta fiind câștigat de Nicolai Tatarlî (președintele asociației CAISSA). El și-a asumat postul de director înainte de decizia consiliului, pe baza ordinului președintelui raionului, pe 20 februarie.

Însă, la ședința consiliului, care a avut loc pe 27 februarie, Tatarlî nu au obținut numărul necesar de voturi de consilieri, pentru a fi aprobat pe această funcție. Atunci a izbucnit un scandal, unii consilieri l-au acuzat pe Tatarlî, pentru că timp de o săptămână nu a reluat activitatea secției și de aceea au votat împotriva lui. Merită de remarcat, că chiar doi consilieri care sunt membrii comisiei de concursuri, au votat împotriva lui Nicolai Tatarlî.

Președintele raionului i-a asigurat pe consilierii și părinții, prezenți la ședință că luni, pe 2 martie, secția kickboxing își va începe activitatea. Dar astăzi, administratorul clădirii școlii sportive, Gheorghii Burlacov a anunțat jurnalistul TUK, că Constantin Dumbravan își strânge bunurile personale înainte de numirea noului director. Întrebat de jurnalist ce s-a întâmplat cu Nicolai Tatarlî, Burlacov a menționat că după ședința de consiliu a scris o cerere de demisie, și la momentul dat școala sportivă nu are conducator.

Timp de două săptămâni de lipsă de pregătire, copiii, care se pregăteau pentru competiție au ratat participarea la Cupa de memorie a soldaților — internaționaliști din Chișinău pe 15 februarie, pe 1 martie — Campionatul Transnistriei în Tiraspol, pe 2 martie — Cupa Moldovei în orașul Chișinău. În prezent, este pusă în discuție participarea la turneul “Kimmeria” din orașul Odessa, Ucraina, care este programat pe 12 martie.


 Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul ei este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Cetățean activ. Învață. Participă. Decide” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Добавить комментарий

Back to top button